Transplantul de păr în zona vortexului
By Prof. Dr. Soner Tatlidede 2018-08-17
Ce este vortexul?
Aceasta zonă se află în partea din spate a scalpului. Mai precis, în aria posterioară unde pielea scalpului începe să coboare. Zona coroanei sau a vortexului se termină acolo unde încep oasele occipitale - zona occipitală reprezentand zona de extracție a unitățiilor foliculare, mai ales În cazul metodei FUT. Această zonă nefiind o parte a vortexului.
Partea superioară a scalpului, chiar înainte ca scalpul posterior să coboare înspre partea dorsală, este adesea cunoscută sub denumirea de vortex (literar, termenul de vortex înseamnă ,,punctul cel mai înalt”.
Circulația sangelui către vortex:
Este foarte simplu să ne explicăm de ce procesul de cădere al părului afectează vortexul, dacă aruncăm o privire asupra circulației sangelui la nivelul scalpului.
Imaginea alaturată ne indică doar arterele sangvine principale. Acestea, la randul lor se ramifică în areole mai mici iar în final, în vasele capilare (acestea nu sunt indicate in imagini). Aceste capilare vascularizează foliculi de păr atat cu sange cat și cu nutrienții necesari creșterii părului.
Presiunea sangelui și circulația acestuia prin vase de sange mai mari, este evident mai benefică decat o vascularizație la un nivel mai scăzut. După cum puteți observa, la nivelul scalpului, vasele de sange de dimensiuni mai mari se află poziționate mai aproape de foliculi de păr în părțile laterale ale scalpului, decat în zona vortexului. De unde reiese faptul că zonele laterale sunt mai intens vascularizate, părul rezistand mai mult.
Caracteristicile părului în vortex (verticilul)
Verticilul reprezintă o zonă în varful capului, unde părul crește în direcție circulară, fie în sensul acelor de ceasornic, fie invers. Forma diferită în această porțiune este cunoscută și sub denumirea de zonă de odihnă a părului, sau zona geometrica. Este posibil ca o persoană să aibe mai multe zone de acest fel, ceea ce determină provocări adiționale în procedurile de reconstrucție.
Cum evoluează calviția în zona vortexului?
Calviția în zona vortexului reprezintă o etapă din procesul final. In general, apare mai tarziu decat în celelalte zone, de exemplu în partea anterioară și pe suprafața din mijloc a scalpului.
În concordanță cu varsta pacientului, căderea părului în zona vortexului este mai mult sau mai puțin relevantă. Este vizibilă în stadiile III, IV, V VI și VII pe scara Norwood.
In conformitate cu studiul Norwood :
- Între 18 și 29 de ani, doar 6% din calviția genetică este prezentă în zona vortexului.
- Între 30 și 39 de ani, 21%
- Între 40 și 49 de ani, 30 %
- Între 50 și 59 de ani, 37 %
- Între 60 și 69 de ani, 53%
- Între 70 și 79 de ani, 50 %.
Se poate întampla ca uneori pacientul să piardă majoritatea părului in zona vortexului. Procesul de calviție în această zonă începe de obicei din centru și se propagă spre parțile laterale. Evolueaza precum un cerc sau un oval, diametrul acestuia mărindu-se în timp. Acesta este motivul pentru care trebuie să fim precauți atunci cand apreciem gradul de cădere al părului. Suprafața unui cerc cu diametrul de 5 cm se poate dubla, pană la 10 cm.
Restaurarea părului în zona vortexului
Reconstrucția podoabei capilare în această zonă reprezintă o provocare din punct de vedere al tehnicii, din mai multe motive:
In primul rand, verticilul, prezent în mod natural în regiunea din varful capului trebuie reconstruit în mod meticulos, respectand fiecare unghi de creștere al părului în mod natural.
In al doilea rand, grefele trebuie implantate cat mai aproape una de cealaltă pentru a oferii părului o densitate cat mai naturală , în special în această zonă, unde firele de păr se suprapun asemeanea unei cascade. Selecția perfectă a firelor de păr cat și poziționarea corectă a acestora ne vor conduce spre cel mai bun rezultat.
In cel de-al treilea rand, zona donatoare reprezintă o zonă cu un numar limitat de foliculi de păr. În altă ordine de idei, zona vortexului este o zonă destul de mare ca și suprafață și sunt necesare în jur de 6500 de grefe, pentru a acoperii zona în totalitate, în consecință, acest număr reprezintă o cifra mai mare decat se poate extrage, ceea ce limitează celelalte zone pentru a fi implantate.
În definitiv, există multe aspecte pe care pacientul trebuie să le discute cu medicul înainte de procedura de implant de păr în zona vortexului:
-
Vă gandiți ca și alte zone ale scalpului să fie implantate?
Zona din varful capului fiind foarte importantă pentru o mare parte dintre pacienți, în general, aceasta este considerată mai puțin relevantă din punct de vedere estetic, deoarece este mai puțin vizibilă. În comparație cu celelalte zone, precum zona frontală sau prima linie a părului, aceasta este mai puțin percepută de către cei din jur.
Din fericire, aceasta este localizată în varful capului, zona cea mai inaltă, majoritatea persoanelor neputand să o observe. Nu putem afirma însa același lucru despre zona frontală. Deci, dacă vă gandiți să implantați zona coroanei, de preferat e să vă gandiți înainte la necesitatea grefelor în celelalte zone.
-
Cat de bogată este zona dvs. donatoare?
Zona donatoare — zona de la spate și din părțile laterale de unde se prelevează foliculii de păr — este limitată. Acest lucru înseamnă faptul că un pacient poate să nu aibă suficiente grefe care se pot recolta pentru a acoperi întreaga zonă de calviție, dacă aceasta este foarte avansată.
În momentul în care vă gandiți la un transplant de păr în zona vortexului, avand o zonă donatoare limitată, trebuie să vă întrebați următoarele aspecte: dacă se vor folosi majoritate grefelor pentru a implanta zona din varful capului, nefiind suficiente și pentru zona frontală, cum o să arăt apoi? În majoritatea cazurilor de acest fel, rezultatul nu va fi unul natural.
O zonă a vortexului cu o densitate foarte mare a părului iar în zona frontală acesta lipseste, nu este ceva întalnit în mod natural. Însă barbații cu părul des în partea frontală și pe înalțime, întalnim adesea. De aceea, e de preferat, dacă zona dvs. de extracție este limitată, să ne focalizăm pe partea frontală în cazul unui implant de păr. In acest fel, rezultatul o să fie unul foarte natural. Însă există și situații în care pacientul suferă de calviție doar în zona vortexului, zona de extracție fiind evaluată diferit în această situație.
În general, este greu de prezis cum o să decurgă procesul de cădere al părului și e de preferat să ne asigurăm că există zonă de extracție suficientă și pentru zona frontală.
-
Ce varstă aveți?
Pacienții tineri trebuie evaluați cu mai multă precauție, în cazul unui transplant de păr în zona vortexului. Din anumite privințe, un punct de calviție poate să afecteze ușor la nivel psihologic o persoană, acesta gandindu-se că diametrul acestuia s-ar putea mării. Această constatare ne aduce din nou la ceea ce am prezentat deja: pacienții cu căderi masive ale părului și cu o zonă de extracție limitată, trebuie să acționeze strategic pentru a folosi foliculii de păr într-un mod cat mai întelept. Dacă calviția apare în zona coroanei în cazul unui pacient tanăr, de obicei aceasta apare și în zona frontală. Ceea ce înseamnă că, grefele se implantează prima dată în zona din fața. Chiar dacă procesul de calviție nu a intervenit simultan și în zona frontală, e de preferat ca pacientul să mai aștepte o perioadă, înainte de a apela la implantul de păr, pentru a observa evoluția.
După cum putem observa, transplatul de păr în zona din varful capului reprezintă o problemă mai delicată. Vă sfătuim să discutați cu un doctor experimentat înainte de a lua orice decizie referitoare la implantul de păr în zona vortexului iar acesta v-a determina pașii medicali necesari în cazul dvs.